Stiri

Brâul Maicii Domnului, expus la o biserică din sectorul 4

Brâul Maicii Domnului, despre care se spune că a fost țesut de însăși Maica Domnului și că ar avea puteri vindecătoare, a fost adus la o biserică din Sectorul 4 al Capitalei, de la Mănăstirea Kato Xenia, din Grecia.

Cinstitul Brâu al Maicii Domnului” va fi expus credincioșilor creștin ortodocși care vor să se roage și să se reculeagă la Biserica Apărătorii Patriei 1.

Astfel, începând de astăzi și până dumincă, 24 iunie, între orele 8.00 și 22.00, credincioșii sunt așteptați în cadrul procesiunii impresionante.

Mai mult decât atât, duminică, în ziua de Sânziene, vor fi oficiate slujbe speciale, în fața lăcașului de cult, la care va participa și Preasfințitul Ieronim Sinaitul.

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat că anul trecut evenimentul a atras mii de credincioși, dornici să se roage și să se reculeagă la racla cu „Brâul Maicii Domnului”. Acesta a mai spus că în acest an procesiunea are o semnificație specială, având loc în perioada Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel și în ziua de Sânziene, o altă Sărbătoare importantă pentru creștinii ortodocși.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co