Bărbatul care a înjunghiat un preot de la o parohie din Sectorul 6 al Capitalei a fost reţinut de poliţie pentru 24 de ore.
Așadar agresorul, în vârstă de aproximativ 70 de ani, a fost reţinut de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Directia Omoruri, au precizat reprezentanţii Poliţiei Capitalei pentru Mediafax.
Între timp, victima rămâne internată la Spitalul Universitar.
“Pacientul este stabil, este bine, a suferit o intervenţie chirurgicală în zona toracelui, acolo unde a fost lovit, în continuare va rămâne sub supravegherea medicilor”, a declarat Leonard Grecescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar.
Sursa: Mediafax / Foto: Mediafax