Balul portului popular la Rupea
Sute de participanți din mai multe sate din zona Rupea, județul Brașov, îmbrăcați în costume specifice fiecărei comunități, au participat la cea de-a 50-a ediție a Balului Portului Popular din comunitățile aflate în apropiere de vechea cetate transilvăneană.
Evenimentul a fost presărat cu momente emoționante, cu tradiții și obiceiuri moștenite de la strămoși, dar păstrate cu sfințenie de tineri.
Fiecare costum popular din satele zonei Rupea are câte o poveste și elemente care se regăsesc doar în locul respectiv.
Și straiele de nuntă, pentru mire și mireasă, au o frumusețe aparte, iar culoarea care predomină este roșu. Aceasta simbolizează fericire și prosperitate pentru noua familie.
Programul a conținut și un moment de evocare a regretatului artist Dumitru Fărcaș, care a participat în dese rânduri la evenimentele de acest fel din Rupea.
Maestrul Gheorghiță Radu, fiu al orașului Rupea și apropiat al marelui Dumitru Fărcaș, a interpretat la taragot câteva melodii, în prezența soției artistului, Ileana Fărcaș.
Cu acest prilej, a fost marcat și momentul înfrățirii dintre orașul Rupea și localitatea Cariñena din Spania.
Evenimentul a fost organizat de Primăria Rupea și Asociația Culturală „Junii Cetății Rupea”.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.



