Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe avertizează că în zona Şugaş Băi a fost semnalată prezenţa unei ursoaice cu doi pui şi recomandă cetăţenilor să evite zona după lăsarea întunericului.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei, jandarmii au încercat de mai multe ori să alunge animalele în pădure, dar acestea au revenit în zonele frecventate de localnici.
“Primăria Sfântu Gheorghe atrage atenţia locuitorilor că în zona kilometrul 6 a drumului de legătură dintre Sfântu Gheorghe şi staţiunea Şugaş Băi a fost semnalată apariţia unei ursoaice cu doi pui. Efectivele de jandarmi au reuşit să alunge, în repetate rânduri, aceste animale înapoi în mediul lor natural, însă, din cauza încălzirii vremii, acestea revin aproape zilnic în zonele frecventate de localnici. Primăria îndeamnă locuitorii care se deplasează în zona Şugaş Băi să fie precauţi şi, pe cât se poate, să evite activităţile în această zonă după lăsarea întunericului” , se arată într-un comunicat postat joi pe pagina de internet a instituţiei.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.