Aurul pentru echipa de spadă feminin a României la Cupa Mondială de la Buenos Aires
Echipa de spadă feminin a României a câştigat aseară medalia de aur!
Această reușită a avut loc în cadrul etapei de Cupă Mondială de la Buenos Aires din Argentina, după ce a învins Rusia în finală cu scorul de 45-40, anunţă Federaţia Română de Scrimă, transmite Mediafax.
Iată ce meciuri a avut echipa României în Argentina:
- şaisprezecimi de finală – 45-37 cu Brazilia;
- sferturi de finală – 45-26 cu SUA;
- semifinale – 45-36 cu Estonia;
- finala – 45-40 cu Rusia.
România a evoluat în formula Ana Maria Popescu, Simona Gherman, Simona Pop şi Loredana Dinu. Antrenorii lotului feminin de spadă a României sunt Dan Podeanu şi George Epurescu.
România conduce în clasamentul Cupei Mondiale de spadă feminin pe echipe, cu 352 puncte, urmată de China, 348 puncte, şi Rusia, 304 puncte.
Următoarea etapă de Cupă Mondială de spadă seniori feminin va avea loc la Budapesta, în perioada 18-20 martie.
Sursa: Mediafax
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.