Aurescu: Ceea ce se întâmplă la Marea Neagră nu rămâne în Marea Neagră

Actuala criză de securitate este despre securitatea spaţiului euro-atlantic în ansamblul său, consideră Bogdan Aurescu, ministrul de Externe.
Şeful diplomaţiei române a vorbit de deteriorarea semnificativă a situaţiei de securitate, şi anume continua mobilizarea de trupe ruseşti de-a lungul frontierei Ucrainei, în bazinul Mării Negre. Acesta a arătat că statele aliate trebuie să continue să se coordoneze cu privire la măsurile concrete, astfel încât să se obţină o dezescaladare a situaţiei.
Bogdan Aurescu a găzduit o rundă de consultări, în format hibrid, a miniştrilor afacerilor externe ai statelor din Formatul Bucureşti 9, cu ministrul francez pentru Europa şi afaceri externe, Jean-Yves Le Drian. La reuniune a participat şi ministrul de externe din Ucraina.
Şeful diplomaţiei de la Paris a evidenţiat unitatea aliaţilor în contextul acestor provocări şi faptul că toate liniile de dialog sunt deschise cu Rusia.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.