Stiri

Atenție la ce cumpărăți! Lichid de parbriz vândut pe post de spirt medicinal!

În plină epidemie de coronavirus, unii nu renunță la a face bani ilegal și profită de situație!

Mii de sticle de spirt au fost confiscate de polițiști după s-a aflat că în acestea nu se afla spirt ci…lichid de parbriz!

Poliția Română a deschis trei dosare penale în acest caz.

Mai exact, în urma acțiunilor desfășurate de polițiștii din Prahova, Argeș, Ilfov, au fost găsite aproape 2900 de recipiente de alcool sanitar (a câte 500 ml) despre care există suspiciunea că nu reprezintă în realitate un produs sanitar, întrucât datele menționate pe etichetă nu corespundeau realității.

Totodată, sticlele nu aveau un miros specific spirtului medicinal sau unui alcool sanitar, ci emanau un miros puternic asemănător diluantului, astfel exista riscul de a pune în pericol sănătatea consumatorilor.

Așa și-au dat seama polițiștii că sticlele erau, de fapt, umplute cu lichid de parbriz.

Poliția Română a intensificat activitățile de prevenire, descoperire și de combatere a ilegalităților de acest fel.

Polițiștii, avertizează încă o dată, că cei care profită de epidemia de COVID-19 riscă amenzi usturătoare!

 

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co