Atenție de unde cumpărați ouă! Numeroase nereguli constatate la comercianți

Este perioada sărbătorilor pascale pentru catalici și o săptămână ne desparte de cele ortodoxe, iar ouale sunt unele dintre cele mai căutate produse alimentare în această perioadă.
Românii, însă, trebuie să fie atenți de unde cumpără ouă, cât și la calitatea acestora! În urma verificărilor din ultimele zile, inspectorii Autoritătii Naţionale Sanitare Veterinare au identificat numeroase nereguli la centrele de ambalare a ouălor, la depozitele frigorifice sau în unităţile de procesare din țară.
Astfel, s-a constatat – printre altele – că operatorii nu respectă normele sanitar-veterinare privind condiţiile de igienă şi de temperatură pe durata transportului, precum şi la nivelul unităţilor de ambalare, procesare, depozitare şi comercializare a ouălor.
De asemenea, au fost identificate deficienţe privind marcarea şi etichetarea ouălor, iar unii operatori nu au pus în aplicare proceduri de dezinfecţie, dezinsecţie şi combatere a dăunătorilor.
Totodată, sunt depozitate și comercializate ouă în unităţi neautorizate, iar unele mijloace auto sunt neigienizate pentru transportul acestor produse.
În urma controalelor efectuate au fost aplicate 86 de sancţiuni în valoare de peste 300.000 de lei şi a fost suspendată activitatea a două unități de profil.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.