Medicii britanici au ajuns la o concluzie umitoare! Banala aspirină ar putea ajuta la lupta împotriva formelor agresive de cancer de sân prin stimularea răspunsului la tratament al tumorilor rezistente, anunță bbc.com.
O echipă din Manchester demarează deja un studiu clinic la care participă paciente diagnosticate cu cancer la sân triplu-negativ.
Cercetătorii sunt de părere că impulsul este oferit mai degrabă de proprietăţile antiinflamatorii ale aspirinei decât de efectul său analgezic.
Studiile pe animale au avut deja rezultate încurajatoare.
Există dovezi potrivit cărora aspirina ar putea contribui la prevenirea şi a altor tipuri de cancer, precum şi la reducerea riscului răspândirii în organism.
Este nevoie însă de studii suplimentare înainte ca aspirina să fie recomandată în tratamentului cancerului, sunt totuși de părere specialiştii, notează Agerpres.
Aproxiamtiv 8.000 de femei sunt diagnosticate cu cancer de sân triplu-negativ în Marea Britanie în fiecare an – un tip de cancer mai rar, dar deseori mai agresiv, care afectează în mod disproporţionat femei tinere şi de culoare.
Aceste tumori nu au receptorii pe care îi au alte forme de cancer la sân, ceea ce înseamnă că anumite medicamente nu vor avea efect. Cu toate acestea, alte medicamente şi tratamente se pot dovedi eficiente.