Stiri

Arde Pădurea Amazoniană, iar Brazilia refuză ajutorul oferit de G7

Salvarea Pădurii Amazoniene, care arde de luni bune, a devenit o prioritate a comunității internaționale! În ciuda amplorii incendiilor și a pagubelor însemnate a, guvernul brazilian a respins ajutorul de 22 de milioane de dolari oferit de liderii ţărilor din G7.

Deși motivul pentru respingerea ofertei nu este clar, preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a acuzat Franţa că tratează Brazilia ca pe o colonie.

Mai mult, ministrul Apărării din Brazilia a anunţat că incendiile de vegetaţie din Pădurea Amazoniană sunt sub control. Peste 44.000 de soldaţi ar fi fost trimişi în zonă pentru a combate incendiile şi infracţiunile de mediu din zonă.

Oficialii locali mai spun că Brazilia ar putea oferi lecţii oricărei ţări în ceea ce priveşte protejarea pădurilor şi a respins oferta lansată de G7.

„Vă mulţumim, dar probabil acele resurse ar fi mai relevante pentru reîmpădurirea Europei”, adaugă aceștia.

Membrii G7, organizaţie formată din Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi Statele Unite, au stabilit să acorde sprijin şi pentru un plan pe termen mediu de reîmpădurire. Acesta va fi prezentat Organizaţiei Naţiunilor Unite în luna septembrie.

Numărul incendiilor de vegetaţie produse în Pădurea Amazoniană din luna ianuarie a ajuns la peste 70.000! Este o creștere alarmantă, de peste 80% față de anul trecut, conform statisticilor oficiale.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co