Apple şi Samsung, amendate cu milioane de dolari
Apple şi Smsung au fost amendate cu câte 5 milioane de euro, în urma plângerilor clienţilor care au reclamat că actualizările de software au dus la funcţionarea mai proastă a telefoanelor mobile.
Împotriva Apple şi Samsung au fost demarate mai multe anchete la nivel mondial, însă autoritatea pentru concurenţă din Italia este prima care a decis să impună o amendă.
Concret, Samsung i-a obligat pe proprietarii de smartphone-uri Note 4 să instaleze o versiune a sistemului de operare Android prevăzută pentru noul model, Note 7. Astfel, s-au provocat probleme proprietarilor unor modele mai vechi de smartphone-uri care nu erau adaptate să ruleze noua versiune.
La fel s-a întâmplat şi în cazul Apple, care a obligat proprietarii de smartphone-uri din seria iPhone 6 să instaleze sistemul operaţional dezvoltat pentru modelul iPhone 7. Acest lucru a provocat utilizatorilor probleme similare cu cele întâmpinate de proprietarii de telefoane Samsung.
În plus, Apple a fost amendat şi pentru că nu a reuşit să ofere clienţilor informaţii clare cu privire la modul în care să menţină sau, eventual, să înlocuiască bateriile telefoanelor.
Apple a recunoscut anul trecut că anumite programe software pentru iPhone au avut ca efect încetinirea performanţelor anumitor telefoane, din cauza problemelor provocate bateriilor, dar a dezminţit că a scurtat intenţionat durata de viaţă a unui produs.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




