Andreea Grecu, portdrapelul României la ceremonia de închidere a JO de iarnă
Andreea Grecu, participantă în probele de bob la Jocurile Olimpice de la Beijing, va fi portdrapelul delegaţiei României, duminică, la ceremonia de închidere a “marelui bal alb”, a anunţat Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. Ultima reprezentație a Olimpiadei de iarnă este programată de la ora 14:00, pe Stadionul ”Cuib de pasăre”.
Andreea a terminat pe locul 12 proba feminină de monobob la JO 2022, iar vineri şi sâmbătă concurează în echipajul de bob-2 feminin, din care face parte şi Katharina Wick.
Andreea Grecu are 27 ani, este legitimată la CSA Steaua şi în palmaresul său figurează un titlu de vicecampioană europeană de seniori la bob-2 feminin în 2020.
De asemenea, ea este campioană mondială de juniori în 2018 şi medaliată cu argint, un an mai tîrziu, tot la bob-2. Andreea este la a treia participare la Jocurile Olimpice, după edițiile din 2014 şi 2018.
La ceremonia de deschidere, pe 4 februarie, purtătorii de drapel ai delegaţiei României au fost Raluca Strămăturaru (sanie) şi Paul Pepene (schi fond).
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.