Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Amenzi între 500 şi 1000 de lei pentru ocuparea unui loc de parcare

Ocuparea fără drept a unui loc de parcare public legal atribuit ar urma să fie sancționată cu amenzi cuprinse între 500 – 1.000 de lei, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi din 8 iunie a ședinței Consiliului General al Municipiului București.
Acest proiect completează Strategia de parcare pe teritoriul Municipiului București, vizând prevederile referitoare la parcajele publice. Potrivit expunerii de motive, semnată de consilierii generali ALDE, în prezent dispozițiile legale aplicabile pentru sancționarea faptelor care constituie contravenții sunt cele prevăzute la art. 21 lit a-d din anexa 3 a Strategiei de parcare.
În aceste cazuri, amenzile sunt de 1.500 — 2.500 de lei, fiind sancționate: blocarea accesului în parcaj; efectuarea de lucrări de reparații și întreținere a autovehiculului în perimetrul parcajului; amplasarea de dispozitive de menținere liberă a locurilor de parcare; amplasarea oricărui tip de indicatoare, marcaje sau înscrisuri care să indice sau să sugereze rezervarea locurilor de parcare, fără avizul Comisiei Tehnice de Circulație a Municipiului București.
În raportul de specialitate se arată că în prezent s-au înmulțit cazurile în care locurile de parcare publice legal atribuite sunt ocupate abuziv, împiedicându-i pe cei în drept să le folosească.

 

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co