Stiri

Amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru încălcarea legii, aplicate în urma controalelor ANPC

Controalele efectuate de Autoritatea Națiopnală pentru Protecția Consumatorilor s-au soldat, în perioada 19 martie – 6 aprilie, cu aplicarea unor amenzi de peste 1,5 milioane lei, oprirea temporară de la comercializare a 18,2 tone de produse alimentare în valoare de 176.937 lei, precum și oprirea definitivă și retragerea de la comercializare a altor 1,8 tone de produse alimentare.

Acestea sunt câteva dintre rezultatele acțiunilor de control privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea și modul de etichetare, prezentare, publicitate și comercializare a produselor alimentare specifice sărbătorilor pascale desfășurate de ANPC prin organele sale teritoriale în perioada menționată.

În acest context, inspectorii agenției au controlat 1.998 operatori economici și au constatat că 945 dintre aceștia au comis abateri.

Potrivit unui comunicat al ANPC, în perioada 19 martie – 6 aprilie a fost verificată o cantitate de 251 tone produse alimentare și s-a constatat că aproximativ 26 de tone dintre acestea nu respectau prevederile legale privind protecția consumatorilor.

Mai exact, inspectorii Agenției au depistat situații de comercializare a produselor cu caracteristici de calitate neconforme, vânzarea de carne și produse din carne cu modificări organoleptice, stare termică necorespunzătoare, cu arsuri de congelare și acumulare cantitativă de gheață în ambalaj sau carne refrigerată neconformă calitativ și prezentând semne vizibile de alterare.

Au mai fost găsite și tablete de ciocolată puse în vânzare și care la examenul organoleptic prezentau caracteristici calitative necorespunzătoare, respectiv fragmentarea acestora în porțiuni mici.

În aceste condiții, organele teritoriale ale Agenției au dispus oprirea temporară de la comercializare a aproximativ 18,2 tone produse alimentare, în valoare de 176.937 lei, pana la remedierea neconformităților constatate, oprirea definitivă și retragerea de la comercializare a 1.829 kg produse alimentare, în valoare de 32.133 lei, produse ce prezentau caracteristici organoleptice care le făceau improprii consumului uman sau care aveau termenele de garanție depășite.

Au fost aplicate 992 sancțiuni contravenționale, dintre care 591 avertismente și 401 amenzi contravenționale în valoare de 1.511.400 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecția consumatorilor.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co