Ambulanțe noi pentru Capitală

Primăria Capitalei a început licitația pentru achiziționarea a 106 ambulanțe, destinate Serviciului de Ambulanță București. Anunțul a fost deja introdus în Sistemul Electronic de Achiziții Publice și urmează să fie postat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
„Îmi doresc ca această licitație să fie finalizată într-un timp cât mai scurt, astfel încât pacienții să beneficieze cât mai curând de servicii medicale de urgență la standarde europene”, a declarat primarul general, Gabriela Firea.
În urma solicitării Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, aprobată în septembrie 2017 de Consiliul General al Municipiului București, urmează să fie achiziționate 89 de ambulanțe de tip B, care vor putea fi utilizate pentru acordarea primului ajutor sau a asistenței medicale de urgență. De asemenea, vor fi cumpărate 17 ambulanțe de tip C, dotate cu echipamente de terapie intensivă, care vor ajuta la urgențele cu prioritate maximă.
Proiectul, estimat la 40.000.000 de lei, va fi suportat din bugetul pentru anul 2018 al Capitalei, iar termenul limită pentru livrarea ambulanțelor este de un an, primele 74 urmând să ajungă în maxim 7 luni.
Serviciul de ambulanță, în prezent, are 108 ambulanțe, din care 68 au durata de folosință depășită. Ultima achiziție la nivelul Ministerului Sănătății a fost efectuată acum 3 ani, când a fost achiziționată o singură ambulantă. Termenul limita pentru depunerea ofertelor la licitație este 14 mai 2018.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.