Stiri

Amânare în Dosarul Colectiv: Instanța se va pronunța pe 16 decembrie

Instanța a amânat pentru 16 decembrie pronunțarea în procesul Colectiv. Inițial, verdictul era așteptat luni.

În urmă cu o săptămână, procurorii au cerut pedeapsa maximă, respectiv 14 ani de închisoare, pentru cei doi pompieri care au verificat clubul înainte de incendiu. În cazul celorlalți inculpați, patronii clubului bucureștean si cei doi pirotehniști, procurorul a cerut 12 ani de închisoare, iar în cazul fostului primar al Sectorului 4, al celor trei subalterne și patroana firmei de artificii care a organizat show-ul pirotehnic s-au cerut câte 14 ani de detenție.

Procesul se judecă în primă instanță la Tribunalul București. Decizia magistraților va putea fi atacată la Curtea de Apel.
Părinții victimelor și supraviețuitorii incendiului din clubul Colectiv au cerut daune morale uriașe de la fostul primar Cristian Popescu Piedone și de la funcţionarii trimişi în judecată. Sumele variază între 300.000 și 40 de milioane de euro.

În aprilie 2016, dosarul ”Colectiv” a fost trimis în instanţă de Parchetul General, iniţial la Judecătoria Sectorului 4. Procesul a fost apoi mutat la Tribunalul Bucureşti.
Doi ani procesul a fost blocat pe chestiuni de procedură, iar judecătorul desemnat iniţial să se ocupe de acest caz a ieşit la pensie.
A fost înlocuit în octombrie 2018 de Mihai Bălănescu. Noul judecător a promis că va grăbi soluţionarea dosarului, în fiecare săptămână au fost audiaţi zeci de martori şi victime.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co