Stiri

Alte două decese în urma incendiului de la “Matei Balș”. Noul bilanț: 10 victime

Proporțiile tragediei de la Institutul “Matei Balş” cresc de la o zi la alta. Alți doi pacienți internați în pavilionul afectat vineri de incendiu au murit, iar numărul victimelor din această cauză ajunge la 10.

Comunicat Ministerul Sănătăţii

“Este vorba despre un pacient în vârstă de 80 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti”.

Pacientul a fost diagnosticat cu o formă severă SARS COV-2, prezenta multiple comorbidităţi şi se afla internat în secţia de Terapie Intensivă a unităţii medicale, intubat.

Anterior, se stinsese din viață o pacientă în vârstă de 70 de ani, transferată după incendiu la Spitalul de Urgenţă “Prof. dr Dimitrie Gerota” şi care era internată în Secţia de Terapie intensivă.

Comunicat Ministerul Sănătăţii

“Pacienta se afla în stare gravă, fiind intubată, prezenta comorbidităţi şi era diagnosticată cu infecţie cu SARS-CoV-2. În această situaţie, ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului”.

Alți sase pacienţi mai sunt în stare gravă, dintre cei care au fost transferaţi după incendiul de la Institutul “Matei Balş” în alte unităţi sanitare.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co