Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Alarmant! Tot mai puține paturi libere la ATI pentru pacienţii cu COVID-19

Creșterea alarmantă a cazurilor de coronavirus în România împuținează de la o zi la alta numărul de paturi livere la secțiile de Terapie Intensivă, iar medicii se tem că vor fi puși în situația colegilor lor din Spani și Italia care în primăvară au fost nevoiți să aleagă cui acordă asistență specială și oxigen.

Astfel, Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava dispune, în prezent, de  33 de paturi pentru pacienţii cu COVID-19, iar la Secţia ATI este disponibil un singur pat, potrivit reprezentanților Prefecturii Suceava.

În total, sunt 15 ventilatoare libere, dintre care două pentru pacienţii cu COVID-19.
Suceava a fost unul dintre cele mai afectate judeţe de coronavirus, cu 6.918 cazuri de la începutul epidemiei, în timp ce se 5.732 de persoane au fost declarate vindicate.

În ultimele 24 de ore au confirmate pozitiv alți 68 de suceveni.

În prezent, la nivelul județului sunt187 pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, 76 prezintă forme medii ale bolii, 48 forme uşoare, 45 prezintă forme severe, 18 sunt internaţi în Secţia ATI, iar cinci dintre aceştia sunt ventilaţi mecanic, potrivit autoritășilor locale.

Targul National Imobiliar
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co