Al doilea ser anti-COVID-19 în România. A început vaccinarea cu Moderna
Veste bună în lupta cu noul coronavirus. Joi a început administrarea vaccinului Moderna la nivel naţional, anunță oficialii. Este al doilea ser anti-Covid-19 disponibil pentru români, după cel Pfizer BioNTech.
Persoanele programate la vaccinare pentru doza I în perioada 4-16 februarie vor primi vaccinul Moderna şi vor efectua rapelul la 28 de zile, în conformitate cu indicaţiile producătorului acestui tip de vaccin.
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea Anti-COVID
“Menţionăm faptul că ambele vaccinuri, BioNTech Pfizer şi Moderna, utilizează tehnologia ce se bazează pe ARN mesager. Acest tip de vaccin învaţă corpul să creeze anticorpii necesari în lupta cu virusul. Anticorpii sunt pregătiţi să lupte cu virusul real atunci când persoana vaccinată este expusă la infecţia cu SARS-CoV-2. ARN-ul mesager pătrunde în celulele umane, unde transmite informaţia necesară producerii proteinelor proprii virale, faţă de care, ulterior, se vor dezvolta anticorpii. Fragmentele de ARN mesager sunt deteriorate de enzimele proprii celulelor umane într-un interval de până la 5-7 zile şi nu influenţează în vreun fel ADN-ul celular, având în vedere că nu pătrund în nucleu”.
O altă veste bună este că a treia tranșă de vaccin Moderna sosește în țară.
“42.000 doze de vaccin Moderna vor ajunge mâine la Institutul Național de Cercetare–Dezvoltare Medico–Militară „CANTACUZINO”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse la București pe cale terestră. Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, urmând ca în perioada următoare să fie distribuite în centrele regionale existente la nivel național”, ase arată pe pagina de facebook Ro Vaccinare.
Eficacitatea celor două vaccinuri este aproximativ aceeaşi. Vaccinul BioNTech Pfizer are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19, în timp ce Moderna de 94,1%.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




