Stiri

Ajutor din partea Sectorului 6

Peste 180 de copii cu dizabilități au primit, din partea magazinului SocialXChange, mii de produse care le vor face viața mai ușoară.

Cei mici au primit haine, încălțăminte, jocuri, rechizite, jucării, cărți, saltele, cădițe și un pătuț. Beneficiarii produselor sunt copii cu vârste cuprinse între 2 – 12 ani, care sunt sprijiniți prin acțiuni ale Fundației Nane.

“Avem peste 180 de copii cu dizabilități, din București și din țară, care, în majoritatea cazurilor, nu își pot permite nici măcar strictul necesar de igienă și alimentație. Nici nu mai luăm în calcul îmbrăcămintea și încălțămintea. De aceea, magazinul caritabil SocialXChange este mai mult decât binevenit, iar produsele vor ajunge acolo unde este cea mai mare nevoie de ele,” a declarat Florica Cakmak, președintele Fundației Nane pentru copii cu dizabilități.

Magazinul caritabil SocialXChange a luat naștere în 2015 și își propune să unească beneficiarii serviciilor sociale de comunitatea. Oricine poate dona la magazinul caritabil aflat în Calea Crângași nr. 3, dar produsele ajung la beneficiari doar după ce aceștia prestează muncă în folosul comunității.

SocialXChange s-a dovedit a fi unul dintre cele mai de succes proiecte ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protectia Copilului Sector 6, fapt dovedit și de numărul mare de persoane nevoiașe care au devenit beneficiari direcți sau prin fundații partnere ale magazinului social.

Adresa magazinului caritabil SocialXChange este Calea Crângași, Nr. 3, Sector 6, București.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co