Stiri

Agentul termic, oprit în Capitală dar vin ploile și temperaturile vor scădea

S-a încheiat sezonul de încălzire 2021 – 2022 pentru sistemul centralizat din Capitala! Reprezentanții Termoenergetica București au anunțat această măsură având în vedere încălzirea vremii!

Astfel, de joi au fost iniţiate procedurile de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare.

Informare Termoenergetica București

“Oprirea agentului termic pentru căldură este făcută progresiv, prin reducerea temperaturii de livrare şi prin închiderea instalaţiilor către consumatori. Efectele sunt resimţite pe tot parcursul următoarelor 72 de ore”.

Oficialii Termoenergetica au mai precizat că măsura este luată în conformitate cu prevederile în vigoare, care precizează că “oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10 grade Celsius, între orele 20,00 – 6,00”.

Meteorlogii au emis, însă, o informare de instabilitate atmosferică și vânt în cea mai mare parte a ţării, valabilă până sâmbătă seara, iar vremea se va răci treptat.

Totodată, de la ora 18.00 a intrat în vigoare, până pe 2 aprilie, la ora 21.00, un cod galben de ploi şi vânt pentru jumătatea de vest a Carpaţilor Meridionali, precum şi în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali. În aceste zone va ploua însemnat cantitativ şi se va topi stratul de zăpadă. Temporar vântul va avea intensificări în Dobrogea şi în estul Munteniei, izolat și de peste 70-75 km/h.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co