Accident feroviar în Italia
Cel puţin două persoane au murit şi alte 100 au fost rănite, dintre care zece se află în stare gravă, după ce un tren a deraiat în apropierea oraşului italian Milano, informează BBC News Online.Accidentul feroviar a avut loc la ora locală 7 (8, ora României).La locul accidentului au ajuns mai multe ambulanţe şi echipe de descarcerare.Trenul efectua o cursă între oraşele Milano şi Cremona. Autorităţile locale au anunţat întârzieri ale trenurilor pe această rută.Compania feroviară Ferrovie dello Stato a anunţat că trenul regional a deraiat la gara Pioltello Limito, situată la aproximativ 40 de kilometri de Milano.Ministerul Afacerilor Externe a precizat, joi, că la nivelul oficiului consular nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară, adăugând că acesta monitorizează cu prioritate situaţia, potrivit unui comunicat de presă.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.





