Sârbu, terorist în dosarul Mineriadei
Procurorii militari susțin că „inculpatul” Adrian Sârbu, consilier al lui Petre Roman, a gândit un atac terorist asupra manifestanţilor din Piaţa Universităţii. Acesta a vrut să-i arunce în aer pe protestatari, potrivit rechizitoriul dosarului Mineriadei.
„Era evident faptul că demonstraţiile din Piaţă iritau puterea politică instituită în decembrie 1989 şi, în special, Partidul Frontul Salvării Naţionale, cu atât mai mult cu cât, în perioada respectivă, toate partidele se aflau în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale a căror dată fusese stabilită la 20 mai 1990. Inculpatul Adrian Sârbu, consilier al inculpatului Petre Roman a fost în stare să gândească atacuri teroriste asupra manifestanţilor din Piaţa Universităţii, solicitând ministrului Apărării să-i pună la dispoziţie 20 de kilograme de trotil pentru a-i arunca în aer pe protestatari”, se arată în rechizitoriul prin care 14 persoane au fost trimise în judecată în dosarul Mineriadei.
Procurorii mai arată că Adrian Sârbu a participat la organizarea atacului asupra populaţiei civile din Bucureşti. El a facilitat transportul la Bucureşti al unor grupuri de muncitori din Galaţi şi s-a ocupat de cazarea şi hrănirea minerilor, alături de Ionescu Cazemir Benedict şi Dumitru Nicolae, din ordinul inculpatului Roman Petre.
Parchetul Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat la începutul acestei săptămâni că procurorii militari au finalizat cercetările în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Aceștia au trimis în judecată, pentru crime împotriva umanităţii, 14 persoane, între care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, fostul şef al SRI Virgil Măgureanu şi fostul lider al minerilor Miron Cozma.
Potrivit procurorilor, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, în acest atac fiind implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




