Cîţu: Ne vom uita la documentele emise în ultima perioadă în Ministerul Sănătăţii
Premierul Florin Cîţu a confirmat, în contextul acuzelor aduse de fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu, că – în acest moment, trebuie văzute toate documentele emise în ultima perioadă de acest for.
Premierul a adăugat că, în cazul în care sunt sesizări şi elemente temeinice, va demara o anchetă în privinţa centrelor de vaccinare închise, aşa cum a cerut USR PLUS.
Pe de altă parte, Guvernul a transmis, luni, printr-un comunicat, că informaţiile apărute în presă cu privire la existenţa unui document transmis în atenţia premierului Florin Cîţu referitor la constituirea unui grup de lucru în cadrul Ministerului Sănătăţii privind verificarea raportărilor zilnice privind evoluţia pandemiei COVID-19 sunt “false” şi “lipsite de fundament”.
Totodată, oficialii din Ministerul Sănătăţii au precizat că, la nivelul acestui for, “nu exista un grup de lucru legal constituit” privind verificarea raportărilor zilnice referitoare la evoluţia pandemiei de COVID-19.
De asemenea, conducerea Ministerului Sănătăţii îi solicită lui Vlad Voiculescu “să înceteze diseminarea informaţiilor false în spaţiul public şi emiterea unor ipoteze lipsite de fundament”.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




