AUR reclamă numirea conducerii Camerei Deputaţilor și va face sesizare la CCR
Alianţa pentru Unirea Românilor va sesiza Curtea Constituţională în privinţa modului în care a fost aleasă conducerea Camerei Deputaţilor. Anunțul aparține lui George Simion, liderul formaţiunii.
El a mai spus că parlamentarii AUR sunt nemulţumiţi şi de modul în care sunt înfiinţate comisiile parlamentare.
Gabriel Andronache, liderul deputaţilor PNL, a solicitat, luni seară, ca şedinţa de plen să fie prelungită, după depunerea jurământului de către deputaţi, pentru alegerea preşedintelui Camerei.
Reprezentanţii AUR s-au opus acestui demers, iar preşedintele de şedinţă, reprezentant al Alianţei pentru Unirea Românilor, a închis şedinţa şi a plecat de la tribună. După mai multe discuţii în contradictoriu, reprezentanţii AUR au părăsit sala.
Ședinţa plenului Camerei Deputaţilor a fost reluată, în noaptea de luni spre marţi, iar preşedinte de şedinţă a fost numit un alt decan de vârstă – Iusein Ibram de la grupul minorităţilor naţionale.
Ulterior, Ludovic Orban, liderul PNL, a fost ales preşedinte al Camerei Deputaţilor. El a obţinut 179 de voturi “pentru” față de cele 110 ale contracandidatul său, social-democratul Alfred Simonis.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.



