Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

215 cazuri noi de îmbolnăvire cu COVID-19 în România. Bilanţul a ajuns la 2.460 de persoane

215 cazuri noi de îmbolnăvire au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, iar 2.460 de persoane au fost confirmate, până în prezent, cu noul coronavirus în România, a informat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.

A crescut şi numărul celor care au pierdut lupta cu acest virus nemilos, sunt 85, iar la Terapie Intensivă sunt alţi 57 de pacienţi, dintre care 34 în stare gravă.

Dintre persoanele infectate, 252 au fost declarate vindecate şi externate, cele mai multe în continuare la Bucureşti şi Timiş.

Peste hotare, încă cinci români infectaţi cu noul coronavirus – doi în Marea Britanie şi trei în Spania – au decedat.Numărul cetăţenilor români din afara ţării testaţi pozitiv cu COVID-19 este de 196. Cei mai mulţi sunt în Spania, Italia, Franţa, Germania şi Marea Britanie, unde sunt şi cele mai mari comunităţi de compatrioţi.

Români confirmaţi cu coronavirus în străinătate (sursa: GCS)

Spania -105

Italia – 57

Franţa –         14

Germania – 7

Marea Britanie – 4

Namibia,  Indonezia – 2

Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia şi SUA – 1

Oficialii reamintesc cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TEL VERDE – 0800.800.358. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Până în prezent, sunt aproape 400.000 de cazuri confirmate în Uniunea Europeană, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania şi Marea Britanie.

 

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co