Stiri

Opt noi rute de zbor din România, cu Blue Air, din vara acestui an

Iarna nu-i ca vara, iar asta stiu cel mai bine agentii din turism! Compania low-cost Blue Air va lansa opt noi rute de zbor de pe aeroporturile din Bucureşti, Iaşi şi Bacău, începând de la mijlocul lunii iunie.

Astfel, din Bucureşti, pe 15 iunie, va fi inaugurată ruta către Munchen, cu patru zboruri pe săptămână. O zi mai târziu va decola prima aeronavă din Iaşi către Verona, unde vor fi programate câte trei zboruri pe săptămână.

Totodată, Blue Air lansează şase noi rute de pe aeroportul din Bacău, respectiv către: Atena, Birmingham, Copenhaga, Larnaca, Oslo şi Stuttgart. Aceste rute se adaugă celorlalte nouă operate în prezent de pe Aeroportul Internaţional “George Enescu”.

Preţul biletelor către noile destinaţii porneşte de la 20 euro, iar prin programul de abonamente anuale, pasagerii şi partenerii lor de călătorie beneficiază de reduceri la biletele de avion, precum şi pentru bagajele de cală.

30 de milioane de pasageri au zburat cu această companiei în 15 ani de activitate. Blue Air operează cu avioane tip Boeing 737 şi are în derulare un program amplu de înnoire a flotei.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co