Stiri

Aventură de zile mari! Expediție pe mare într-o ambarcațiune din trestie

Voiaj de 3.000 de kilometri cu o ambarcaţiune fabricată din trestie! O aventură pentru a testa o teorie potrivit căreia vechii negustori egipteni au utilizat astfel de vase pentru a naviga până în Marea Neagră!

Un echipaj condus de exploratorul german Dominique Görlitz va pleca luna viitoare din portul Varna de la Marea Neagră și va traversa Marea Mediterană până în Alexandria.
Ambarcaţiunea numită ”Abora IV” a fost construita în oraşul Beloslav, iar la lucrări au participat și doi membri ai grupului etnic Aymara din Bolivia, care au zburat în Bulgaria pentru a împărtăşi experienţa lor în lucrul cu acest tip de material fragil.
Istoricul grec Herodot a menţionat unele surse mai vechi potrivit cărora vechii egipteni ”au navigat în Marea Neagră pentru a obţine materiale preţioase pe care nu le puteau găsi în estul Mediteranei.

Exploratorul german a subliniat că aceste relatări sunt susţinute de descoperirea unor rămăşiţe de origine egipteană în Marea Neagră. Alţi membri ai grupului Aymara, care trăiesc în zona lacului Titicaca, la mare înălţime în Munţii Anzi, au participat la alte expediţii Abora către alte destinaţii.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co