Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Proiecte europene

Lucrările efectuate de Municipalitate, pe bani europeni, cum sunt Observatorul Astronomic şi Arcul de Triumf vor fi finalizate la sfârşitul lunii iunie- ne asigura, la final de mandat, primarul general interimar Răzvan Sava. Până acum, 10 milioane de lei a pierdut Primăria Capitalei, din cauza întârzierii finalizării lucrărilor la Arcul de Triumf. Şi dacă nici la sfârşitul lui iunie monumentul nu va fi gata, Municipalitatea va pierde toată finanţarea europeană, de 23 de milioane de lei. Ultimul termen stabilit a expirat la 1 decembrie, anul trecut, însă lucrarea nu este gata nici astăzi. Sunt necesari 24 de izolatori şi amortizori antiseismici care, în caz de cutremur, asigura un grad sporit de siguranţă. Nu au ajuns până acum în România, pentru că au fost testaţi în Statele Unite.

În ceea ce priveşte Pasajul Piaţă Sudului, Răzvan Sava se arată optimist în privinţa ritmului de execuţie, explicând că lucrările sunt într-un stadiu avansat. Edilul ne asigura că are toate motivele să creadă că proiectul va fi gata până la 30 iunie, aşa cum prevede contractul. „În acest moment se asfaltează bretelele pasajului dinspre Str. Vasile Niţu, urmând că şantierul să fie mutat pe latura dinspre Calea Văcăreşti, până la sfârşitul acestei săptămâni”- a declarat primarul general interimar.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co