Stiri

Casa Experimentelor e altfel

Casa experimentelor este locul în care mai multe grupuri de copii, de la diverse școli din Capitală, și-au petrecut prima zi a săptămânii Școala Altfel. La Centrul Științific a ajuns și Ministrul Educației și Cercetării Științifice, Adrian Curaj. Inițial, au crezut că e un reporter, care îi ia la întrebări. Când au aflat că e vorba despre Ministrul Educației, copiii au profitat de ocazie, să-i spună care sunt problemele școlii.

Casa experimentelor este, practic, un spațiu de joacă, dotat cu tot felul de instalații care îi ajută pe copii să înțeleagă fenomenele fizice, participând efectiv la experimente: mecanice, electro-magnetice, optice. Aici ne putem întâlni cu spectaculoasa invenție a lui Nikola Tesla, bobina care îi poartă numele, cu teorema lui Pitagora și relația dintre suprafețe, cu numeroase jocuri de inteligență și fenomene optice. Copiii au recunoscut imediat aici povești despre care au auzit câte ceva la școală, însă pe care le-au putut înțelege abia aici. Ministrul Educației, Adrian Curaj, spune că săptămâna Școala altfel ar trebui să dureze mai mult, sau să se repete semestrial.

În privința copiilor care nu își permit bilete pentru excursiile din săptămâna Școlii Altfel, ministrul susține că administrațiile locale ar trebui să se implice mai mult și să subvenționeze chiar anumite activități culturale, pentru a nu fi excluși unii dintre cei mici.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co