Nicușor Dan, noi acuzații aduse Primăriei Capitalei
Deputatul Nicuşor Dan acuză Primăria Capitalei că ar fi dat recent un aviz pentru defrişarea mai multor copaci din Parcul Tineretului. Scopul tăierii copacilor ar fi fost să construiască în locul lor blocuri.
Primăria Capitalei spune că nu este vorba de Parcul Tineretului, dar admite că a dat aviz pentru tăierea a 64 de arbori în zonă.
„Primăria Capitalei devine complice cu samsarii imobiliari care se luptă pentru distrugerea spaţiilor verzi care au mai rămas în Capitală. Direcţia de Mediu din Primăria Capitalei a dat recent un aviz de defrişare pentru un teren din Parcul Tineretului, teren pe care se vor ridica în curând blocuri de 14 etaje. Este vorba despre un hectar din parcul Tineretului, de pe care a început deja defrişarea copacilor, deşi pe rolul Tribunalului Municipiului Bucureşti se află două dosare pentru salvarea acestui spaţiu verde”, a precizat, joi, deputatul Nicuşor Dan, printr-un comunicat de presă.
Acesta mai susţine și că Asociaţia Salvaţi Bucureştiul şi Eco-Civica vor face plângeri penale pentru abuz în serviciu împotriva Primarului General Gabriela Firea şi a directorului Direcţiei de Mediu din Primăria Capitalei.
Reprezentanții PMB neagă aceste acuzații și se apără spunând că defrişarea copacilor s-a făcut în deplină legalitate. Aceștia mai susțin că terenul în cauză nu face parte din Parcul Tineretului, că este proprietate privată şi că nu este încadrat ca spaţiu verde.
Direcţia de Mediu i-a solicitat proprietarului terenului de unde s-au defrişat 64 de arbori să achiziţioneze 640 de copaci.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.


