Taximetriştii susţin ordonanţa care elimină aplicaţiile fără dispecerat
Zeci de taximetrişti s-au adunat, vineri, în Piaţa Constituţiei pentru a susţine ordonanţa Ministerului Dezvoltării, prin care urmează să fie introduse reguli noi în domeniu.
Deputatul Nicuşor Dan a fost prezent la protestul din Piaţa Constituţiei, fiind huiduit de câţiva dintre taximetrişti.
Unul dintre taximetriștii veniți la manifestație a declarat: “Nu ne dorim decât să se modifice Legea 38, prin ordonanţă de urgenţă. Nu avem nimic cu nimeni, e o ţară liberă, dar aplicaţiile de taxi trebuie să intre în legalitate, să fie şi ele conectate la un dispecerat autorizat. Sper ca Primăria şi Guvernul să ne rezolve problema asta”.
Alți taximetriști veniți în Piața Constituției mai spun că protestează împotriva Uber pentru că ei nu funcționează legal. Alții susțin că plătesc zeci de taxe și sunt obligaţi să schimbe maşina la cinci ani.
Viitoarea Ordonanţă de Urgenţă conţine şi stabilirea fără echivoc a interdicţiei taxiurilor de a efectua transport public de persoane în regim de taxi sau de a staţiona în vederea efectuării unor astfel de transporturi în interiorul unei localităţi.
Inițiatorii proiectului au precizat că proiectul de ordonanţă „îşi propune să dea claritate sancţiunii prevăzute în textul Legii nr. 38/2003, astfel încât se creează posibilitatea sancţionării, respectiv a combaterii activităţilor ilicite de transport desfășurate fără autorizaţie taxi valabilă”, prin eliminarea din textul normei juridice a expresiei „în mod repetat”.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




