Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Dragnea i-a atacat dur pe Ponta și Tudose: șobolanii rod puțin, dar nu dărâmă casa

În condițiile în care Partidul Național Liberal a anunțat recent că pregătește o moțiune de cenzură împotriva cabinetului Dăncilă și așteaptă momentul oportun să o prezinte, președintele social-democraților, Liviu Dragnea, a avut o ieșire în forță la adresa lui Victor Ponta și Mihai Tudose, cei doi foști premieri PSD care au început deja să racoleze din parlamentarii puterii.

Liviu Dragnea i-a atacat dur pe cei doi, fără a-i numi direct. Într-o intervenție telefonică în direct la un post de televiziune, el a spus că ”este vorba de o atitudine de șobolan a doi foști premieri ai partidului. Dar, ca orice șobolan, rod puțin, până la urmă nu se dărâmă casa de la un șobolan sau doi șobolani. Nu vor strânge voturi pentru a trece moțiunea de cenzură”.

Președintele Partidului Social Democrat s-a referit la faptul că Victor Ponta desprinde din ce în ce mai mulți parlamentari PSD și îi transferă la nou său partid, iar Mihai Tudose este unul dintre capii revoltei interne din partid.

Potrivit unor surse, ieri, fostul premier și președinte al PSD Victor Ponta a racolat doi parlamentari ai formațiunii, respectiv Gabriela Podașcă și Mircea Titus Dobre.

Cu o zi înainte, au decis să părăsească PSD deputații Cătălin Nechifor și Emilia Meiroșu, cea din urmă membră a organizației PSD Brăila, condusă de facto de Mihai Tudose. Acesta din urmă l-a pus în dificultate pe Dragnea luni, când s-a împotrivit public organizării unui miting pentru susținerea premierului Viorica Dăncilă.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co