5 idei de weekend
Pentru că weekendul se lasă mereu așteptat, vă prezentăm câteva idei pentru cei care vor să se relaxeze și să se distreze.
Este week-endul târgurilor în Capitală, dedicate sărbătorilor pascale, printre care „Vin Floriile cu soare și soarele cu Florii”, la Muzeul Național al Satului „Dimitri Gusti” și „Târgul de Florii”, la Muzeul Țăranului Român. Un alt târg pentru cei care vor să admire produsele tradiționale și produsele făcute de meșteri este cel organizat de Primăria Capitalei în Parcul Herăstrău.
Kids Club organizează ateliere de creație pentru copii, în acest weekend, în Plaza România, de la ora 17. Animatorii, piesele de teatru și jocurile interactive îi vor distra pe cei mici.
Dacă vă place umorul, Mojo Music vă așteaptă sâmbătă la un spectacol de standup comedy, cu Banciu, Mincu și câștigătoarea emisiunii Iumor, Maria Popovici.
Teatrul de comedie, prezintă în Sala Nouă piesa „Artificii”, o călătorie în timp prin momentele cheie în care istoria comună a doi oameni se desface în două povești paralele.
La Teatrul Roșu, The Hub, se va interpreta piesa „Soțul soției mele”, o comedie cu întâmplări comice și răsturnări de situații dinamice.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




