Primăria Capitalei alocă bani pentru 3 noi spitale
Primăria Capitalei a alocat pentru 2018 un buget de 111 milioane de euro pentru construirea a trei spitale noi, dar şi reabilitarea şi modernizare altor instituţii care sunt coordonate de Primaria Municipiului Bucureşti. Primarul Gabriela Firea i-a felicitat pe cei 17 manageri pentru rezultatele obţinute la concurs şi le-a spus că domeniul Sănătăţii reprezintă pentru Municipalitate o prioritate “clară”.
Suma de 15 milioane de euro a fost alocată în acest an pentru achiziţionarea a aproximativ 300 de locuinţe de serviciu pentru cadrele medicale, a afirmat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.
primarul general i-a asigurat pe managerii unităţilor medicale că Municipalitatea este deschisă oricăror propuneri menite să ducă la îmbunătăţirea sau rezolvarea unor eventuale probleme apărute pe parcurs în spitalele pe care le conduc.
“Am alocat un buget record ASSMB, astfel încât orice proiecte de investiţii, extinderi de spital sau dotări şi reparaţii să poată fi implementate fără a avea probleme financiare. Subliniez încă o dată că îmi doresc ca toate unităţile medicale să fie conforme cu normele europene”, a adăugat aceasta.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.



