196 noi cazuri de coronavirus în România. Numărul total a trecut de 20.000!
Alte 196 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate în România, în ultimele 24 de ore, ân cădere față de joi, dar peste media ultimei săptămâni, astfel că s-a ajuns la un total de 20.103 îmbolnăviri, a anunţat, vineri, la ora 13.00,Grupul de Comunicare Strategică.
1.308 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat, iar la Terapie Intensivă mai sunt internaţi 152 de pacienţi.
Din fericire, a crescut și numărul persoanelor vindicate și externate, la 14.145.
Cele mai multe cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus s-au înregistrat până în prezent în judeţul Suceava – 3.576 şi în Bucureşti – 2.183. Număr semnificativ de cazuri sunt raportate și în Neamt – 896, Botoşani – 812, Braşov – 806, Mureş – 685, Vrancea – 670 și Hunedoara.
Peste 2.300 de persoane sunt în carantină instituţionalizată pe teritoriul României, iar alte peste 95.000 sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medical.
Până acum, la nivel naţional, au fost prelucrate 484.782 de teste.
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 111 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 155.000 de lei, ca urmare a încălcării măsurilor privind prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
De asemenea, au fost constatate infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, iar 89 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile.
Numărul românilor din diaspora confirmaţi ca infectaţi cu SARS-CoV-2 rămâne 3.084, iar 114 au murit din această cauză.
Pe plan mondial sunt peste 6,4 de oameni infectați cu noul coronavirus, iar peste 382.000 au pierdut lupta cu această boală.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.


