Stiri

875,5 milioane euro de la Comisa Europeană pentru autostrada Sibiu-Piteşti

Comisia Europeană a anunţat o investiţie în valoare de 875,5 milioane euro, de la Fondul de Coeziune, pentru construirea primei faze a autostrăzii Sibiu-Piteşti, informează Executivul comunitar.

Aceasta va fi prima autostradă care va traversa Munţii Carpaţi și va permite o mai bună conectivitate în România de-a lungul coridorului Rin-Dunăre. Acest coridor va oferi legătura de la portul Constanţa şi până la vama Nădlac, dar va și lega centrul şi vestul României de reţeaua europeană de autostrăzi.

Comunicat Comisia Europeană

“Acest proiect va rezolva un mare blocaj de trafic din reţeaua românească de transport. Va creşte siguranţa rutieră, va scurta durata călătoriilor şi va reduce costul pentru pasageri şi marfă. Va avea un efect foarte pozitiv asupra economiei şi calităţii vieţii oamenilor din zonă”.

Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de 122 kilometri şi va fi împărţită în cinci loturi, va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri. Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importanta a Coridorului 4 Pan-European.

Lucrările la primul lot, de 13 kilometri dintre Sibiu şi Boiţa, au început în luna martie 2020. Contractul cu o valoare de 613 milioane lei, fără TVA, prevede un termen de proiectare de 12 luni şi unul de execuţie de trei ani.

De asemenea, Comisia Europeană a aprobat şi o finanţare de 578,4 milioane euro de la Fondul de Coeziune pentru a îmbunătăţi capacitatea de răspuns la dezastre a României.

Această investiţie va îmbunătăţi capacitatea de răspuns terestră, aeriană şi maritimă a României prin achiziţionarea de noi echipamente precum şi prin pregătirea personalului. Va proteja mai bine populaţia în situaţii de urgenţă şi va ajuta România să respecte obligaţiile internaţionale şi strategia naţională cu privire la schimburile climatice şi o creştere economică cu emisii reduse.

 

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co