5 idei pentru a petrece timpul liber
Aproape că s-a încheiat și a doua zi din săptămână. Pentru a valorifica mai mult timpul liber pe care îl avem, fie el mult sau puțin, vă propunem câteva idei pentru a-l petrece, miercuri, într-o manieră cât mai plăcută:
Până pe 9 iunie, are loc festivalul Bucharest Pride 2018, la Macaz-Bar Teatru Coop. În cadrul evenimentului se desfășoară evenimente dedicate comunităţii LGBTQI+ şi celor care vor să afle mai multe despre cultura şi viața persoanelor LGBTQI+ în România. Câteva activități sunt: întâlniri comunitare, expoziții, filme, spectacole de teatru și dans, concerte, forumuri, dezbateri, conferinţe, dar și altele.
O dezbatere interesantă pe tema noilor tehnologii și diversificarea publicului cultural are loc miercuri la Sala Teatrelli. Începând cu ora 19.00, publicul este invitat să îi asculte pe Dan Benzakein – Răzvan Pascu – Elena Pâslaru-Hubati și pe Tudor Juravlea. Ei vor vorbi despre potențialul realității virtuale în proiecte culturale în România, despre comunicare inovativă, despre provocări din mediul cultural care pot fi abordate folosind tehnologia și despre multe altele. De asemenea, intrarea este liberă.
În Grădina cu filme – Cinema&More se va proiecta lungmetrajul de ficțiune “Ana, mon amour”. De la ora 20.30, cei prezenți vor putea urmări analiza unei poveşti de dragoste, o incursiune atipică, ce surprinde cele mai tensionate şi delicate momente din evoluţia unui cuplu.
La Pura Vida Sky Bar & Hostel vă veți putea bucura de un concert live la pian deasupra străzilor din Centrul Vechi. Apusul va căpăta cu siguranță un alt farmec, odată cu muzica care se va auzi.
Tot miercuri, pe terasa de lângă lac a Berăriei H va răsuna muzica românească interpretată de Trupa Melodi. Intrarea este liberă și cei prezenți vor putea asculta live o combinație de mai multe stiluri muzicale (pop, rock, folclor).
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.





