420 de ani de la moartea voievodului Mihai Viteazul
Se împlinesc 420 de ani de la moartea lui Mihai Viteazul, iar o ceremonie de pomenire va avea loc joi, 27 mai, de la ora 10.00, la Mănăstirea Dealu din apropierea Târgoviştei. Aici este, de altfel, locul unde este depus într-un sarcofag capul marelui voievod.
Cu acest prilej, Mitropolitul Nifon va rosti un cuvânt de învăţătură, de pe treptele bisericii Mânăstirii Dealu, după care va avea loc defilarea unor militari din Garnizoana Târgovişte.
Comunicat Arhiepiscopia Târgovişte
“Reamintim că în pronaosul bisericii Mânăstirii Dealu, ctitoria Voievodului Radu cel Mare, de la a cărei sfinţire se împlinesc anul acesta 520 de ani, se află depus într-un sarcofag capul primului mare întregitor de ţară, Voievodul Mihai Viteazul. Mânăstirea a fost restaurată şi înfrumuseţată, între anii 2000-2018, după ce, la iniţiativa şi sub îndrumarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, s-au întreprins ample lucrări de consolidare a bisericii, a chiliilor şi a întregului ansamblu monahal”.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.