Stiri

4.893 de cazuri noi în România și 30 de decese, cifrele zilei în pandemie

Infectările cu SARS-COV-2 continuă să crească exponențial în țară, așa cum s-a întâmplat în ultimele zile, pe fondul celui de-al 5-lea val epidemic, generat de varianta Omicron.

Rata de pozitivare a zilei a urcat la 7,6% după ce au fost anunțate 4.893 de noi contagieri la peste 64.000 de teste realizate. Capitala are cele mai multe noi cazuri – 865, dar și judeţele Cluj – 360, Timiş – 290 și Suceava – 285.

Deși incidența a crescut la nivel național, toate județele rămân în scenariul verde. În Capitala, rata de contagiere la 14 zile este acum de un caz la mia de locuitori, în creştere de o săptămână.

Alți 30 de români au pierdut lupta cu boala în ultimele ore, 16 bărbaţi şi 14 femei, însă toți aveau probleme de sănătate preexistente. Din totalul celor peste 2.200 de pacienți spitalizați din cauza COVID-19, 409 sunt în stare gravă, printre care și 6 copii.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co