Stiri

36 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl

Se împlinesc 36 de ani de la cel mai grav dezastru nuclear civil din istorie! Pe 26 aprilie 1986 s-a produs explozia reactorului 4 de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl.

Autoritățile comuniste de la București au aflat cu întârziere despre ce s-a întâmplat. Abia la cinci zile de la incident, oficialitățile s-au întrunit și au decis primele măsuri, arată o serie de documente publicate de Arhivele Naționale ale României.

Dacă inițial elementele radioactive din atmosferă au fost purtate de vânt mai mult în Ucraina, Belarus și Rusia, ulterior acestea au ajuns în România, Bulgaria, Grecia și Turcia.

Astfel, pe 1 mai 1986 autoritățile române cunoșteau faptul că fusese depășit nivelul de alarmare în Iași în privința contaminării la sol și în Galați în privința contaminării în aer.

Ceauşescu a decis să informeze populaţia din zonele afectate de norul radioactiv doar pe jumătate şi să formeze o comisie de control asupra cazului. Însă, între timp, populaţia ieşise la iarbă verde şi petrecuse în natură, de zilele libere de 1 Mai. După 2 mai, oamenilor le era recomandat să spele bine fructele şi legumele sau să evite ieşirile copiilor în spaţii largi.

Ulterior, a fost declanşată o campanie în şcoli prin care elevilor li s-a administrat o doză de iod.

56 de oameni au murit imediat, în zona exploziei, sau în lunile ce au urmat. Dar pentru alte sute de mii, destinul s-a schimbat într-o clipă.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co