Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

30 de ani de la adoptarea Constituţiei în vigoare

Ședinţă solemnă, luni, în plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor. Totul cu prilejul aniversării a 30 de ani de la adoptarea Constituţiei în vigoare. Momentul a început cu intonarea imnului naţional.

Florin Cîţu, preşedintele Senatului, a pledat – cu acest prilej – pentru modificarea legii fundamentale și a subliniat că normele acesteia trebuie ajustate la realitatea pe care o trăim.

La rândul său, Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat că în Constituţie ar trebui să existe o clarificare a atribuţiilor preşedintelui, dar şi introdusă moţiunea de cenzură constructivă.

Premierul Nicolae Ciucă, prezent și el la eveniment, a cerut sprijinul parlamentarilor şi al cetăţenilor pentru a construi o ţară “mai puternică şi prosperă”.

Senatoarea Diana Şoşoacă a ieșit din nou în evidență. S-a afişat la şedinţa solemnă a Parlamentului cu o botniţă și a susținut că drepturile şi libertăţile fundamentale ale românilor au fost anulate de Parlament, preşedinte şi Guvern.

La evenimentul special au participat numeroase personalități ale vieții politie, sociale, religioase și diplomatice din România

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co