Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

29 de ani de la Revoluție

Evenimentele din România anilor ’89 -‘90 fac în prezent obiectul cercetărilor în două cauze penale. Ambele au ca obiect infracţiuni contra umanităţii.

Mai exact, este vorba despre Dosarul Revoluţiei din decembrie 1989 şi Dosarul Mineriadei din iunie 1990. În ambele dosare este inculpat, printre alţii, şi Ion Iliescu.

Dosarul Revoluţiei este într-un stadiu în care „procurorii au avansat substanţial”, însă niciunul dintre cei vizaţi nu a fost încă trimis în judecată.

Procurorii Secţiei Parchetelor Militare anunţau în septembrie că au audiat peste 4.500 din persoanele citate în dosarul Revoluţiei, că au studiat documente trimise de SRI şi au cerut ataşarea la dosar a unora dintre ele.

Astfel, cei aproape 29 de ani care au trecut de la evenimentele din 1989 pot fi consideraţi prima parte a unei proceduri judiciare, cercetarea penală, urmând apoi cercetarea judecătorească.

Procurorii reţineau că în perioada 16-22 decembrie, Ceauşescu şi Partidul s-au implicat în reprimarea manifestaţiilor care au pornit de la Timişoara, Bucureşti, apoi au cuprins întreaga ţară.

Numai odată cu execuţia lui Nicolae Ceauşescu la Târgovişte, anchetatorii au considerat că tot ce a urmat datei de 22 decembrie și anume fuga dictatorului cu elicopterul intră în autoritatea de lucru judecat.

Cât despre Dosarul Mineriadei, acesta a fost trimis în judecată în 2017 şi se află, tehnic, pe rolul Instanţei supreme unde, de un an, procesul trenează din pricina viciilor de procedură.

În acest dosar, Ion Iliescu nu s-a prezentat niciodată în faţa instanţei de judecată. Au făcut-o doar fostul şef al SRI, Virgil Măgureanu, şi fostul şef al minerilor, Miron Cozma.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co