Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

20 februarie – dată avansată pentru o posibilă invazie rusă în Ucraina

Rusia nu a creat până în prezent din forţele comasate la frontieră vreun grup de atac, care să indice iminenţa unei ofensive în Ucraina. Precizarea vine din partea ministrului Apărării ucrainean Totul pe fondul temerilor cu privire la o posibilă invazie rusă în Ucraina.

Mai mult, oficialul de la Kiev a lansat un apel la calm concetăţenilor săi pe care i-a îndemnat să-şi păstreze luciditatea şi să nu intre în panică.

Preşedintele rus Vladimir Putin ar putea ordona un atac împotriva Ucrainei dinspre mai multe direcţii simultan şi ocuparea a opt regiuni cheie, inclusiv Nipru, Odesa şi Harkov, spune – pe de altă parte, general-locotenentul Olexander Pavliuk, comandantul operaţiunilor Forţelor mixte ucrainene. Un astfel de scenariu ar însemna pierderea tuturor capacităţilor militare şi industriale majore de către Ucraina, inclusiv accesul la Marea Neagră, avertizează acesta.

Între diverse scenarii, data de 20 februarie este avansată drept posibilă pentru o invazie rusă în Ucraina. Atunci, se vor încheia Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing, iar în Belarus – exerciţiile militare comune cu armata rusă.

Totodată, Joe Biden, preşedintele SUA, a dat asigurări că există “unanimitate totală” între abordarea sa şi cea a aliaţilor săi europeni în ceea ce priveşte comasarea de trupe ruse la frontiera cu Ucraina. De asemenea, liderii europeni au discutat despre “eforturile comune pentru a descuraja o agresiune mai mare din partea Rusiei, cum ar fi pregătirile de a impune costuri economice dure Rusiei şi de a întări securitatea pe flancul estic” al NATO, relatează Agerpres.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co