Stiri

180 de lei – preţul coşului de cumpărături pentru Paşte, la fel ca anul trecut

Românul se străduiește să aibă pe masa de Paște preparatele tradiționale, dar valoarea coşului de cumpărături rămâne 180 de lei, similară cu cea de anul trecut. Asta deşi toate preţurile materiilor prime s-au majorat în acest an, iar producătorii agricoli au avut probleme majore din cauza secetei, susţin specialiștii.

Producătorii de legume autohtoni au dus la raft legume şi verdeţuri de sezon, la preţuri constante sau cu maximum 10% mai mari faţă de anul trecut, după un an dificil.

Deşi pentru o parte dintre produse preţurile au avut o creştere uşoară, de 2-10% în plus faţă de anul trecut, la ouă s-a înregistrat un minim istoric în această perioadă: 8,99 lei/cofrajul cu 30 de bucăţi.

Florin Burculescu, preşedintele Cooperativei Ţara Mea (sursa:a agerpres.ro)

“Menţinerea preţului constant la ouă, în această perioadă atât de importantă pentru toţi românii, a constituit una dintre priorităţile noastre în ultimii ani. Pot spune că am reuşit, dar a fost greu. Dacă vă amintiţi, în urmă cu 3-4 ani, înregistram creşteri chiar şi de 200% în perioada sărbătorilor”.

Pe de altă parte, carnea de miel a atins recorduri pe pieţele externe în acest an și este cu până la 40% mai mare ca anul trecut.

Florin Burculescu, preşedintele Cooperativei Ţara Mea (sursa:a agerpres.ro)

“Preţul cărnii de miel este şi el în creştere, cu 10 – 40% în raport cu anul trecut, dar cu mult mai mic faţă de nivelul din celelalte ţări din Uniunea Europeană, ceea ce spune multe despre eforturile producătorilor români”.

Consumul de carne de oaie este mic în România, de numai 2,2 kg/cap locuitor, potrivit datelor INS. De altfel, românii consumă, în general, carne de miel cu ocazia sărbătorilor de Paşte, iar după cum se vede din statistici preferă carnea autohtonă.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co