Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

115 de existență a Ambulanței din România

Au trecut 115 ani de când profesorul Nicolae Minovici punea bazele Serviciului Național de Ambulanță, iar sirenele au sunat miercuri, la ora 10.00, în toată țara.

Munca angajaţilor care lucrează în serviciul de ambulanţă reprezintă un adevărat “act de dăruire şi responsabilitate”, iar aceştia sunt “un exemplu” pentru noi toţi, consideră premierul Florin Cîţu, care a transmis, miercuri, un mesaj de Ziua Naţională a Ambulanţei din România.

“De aproape un an şi jumătate, întreg personalul din serviciile de ambulanţă este angrenat într-un efort multiplicat, din cauza pandemiei. Mulţi dintre românii care, din nefericire, au trecut prin situaţii critice pot spune că le datorează viaţa acestor oameni minunaţi care asigură intervenţiile de urgenţă. Le mulţumesc pentru vieţile salvate, pentru dăruirea şi profesionalismul cu care îşi fac datoria! Sunt un exemplu pentru noi toţi”, a scris Florin Cîţu pe pagina de Facebook a Guvernului.

Personalul din serviciile de ambulanţă luptă zilnic pentru salvarea vieţii, a afirmat și Ludovic Orban, preşedintele PNL.

“Îi sărbătorim astăzi pe toţi cei care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor de Ambulanţă, oameni dedicaţi, aflaţi mereu la datorie. Transmit urările mele calde personalului operativ din serviciile de ambulanţă care, zi de zi, cu profesionalism, luptă pentru salvarea vieţii”, a scris Orban pe Facebook.

El a dorit să le mulţumească acestora în special pentru eforturile incredibile din perioada pandemiei, când, cu forţă şi curaj, au luptat pentru viaţa fiecărui bolnav de COVID-19 și ți-au pus, de multe ori, propria viaţă în pericol.

“Ne rugăm pentru cei care au fost răpuşi de acest virus, adevăraţi eroi în lupta cu pandemia, care nu vor fi uitaţi niciodată. Vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi în fiecare zi pentru apărarea vieţii românilor”, a adăugat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co