Stiri

1.030 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, la 25.000 de teste

România bate record după record la numărul noilor cazuri cu coronavirus înregistrate. 1.030 de îmbolnăviri au fost raportate în ultimele 24 de ore, la aproape 25.000 de teste efectuate, iar numărul total de cazuri a trecut de 40.000.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 372 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În spital sunt în acest moment internați 5.179 cu SARS-COV-2. Dintre aceştia, în stare gravă, la Terapie Intensivă sunt 293 de pacienţi.

27 de persoane au pierdut lupta cu boala, în ultimele 24 de ore, din cauza COVID-19.

Este vorba despre 19 bărbaţi şi 8 femei.
2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, unul la categoria 40-49 ani, 3 între 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese în grupa 70-79 ani şi 6 decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani.
26 dintre cei 27 de pacienți care au murit aveau și alte probleme de sănătate.

De asemenea, dintre persoanele infectate, 24.663 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
În ultimele 24 de ore, cele mai multe cazuri s-au înregistrat în București – 152, Argeș – 89, Galați – 50, Brașov – 48, Cluj – 46 și Brăila – 43.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate peste 1.009.000 de teste.
Polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 808 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aaproape 112.000 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.262 au fost confirmați cu noul coronavirus, iar 122 au murit din această cauză.
În lume, numărul îmbolnăvirilor a ajuns la 15 milioane, iar cel al deceselor la 617.000.

 

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co