2018 va fi un an decisiv pentru Europa
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat, luni, că 2018 va fi un an decisiv pentru Europa, adăugând că va avansa planurile sale pentru reformarea Blocului comunitar şi că va continua să coopereze cu aliaţii europeni, în mod special cu Germania, relatează Politico.eu.În cadrul discursului susţinut cu ocazia trecerii în noul an, Macron a afirmat că ”trebuie să redescoperim ambiţia europeană, să redescoperim o Europă mai suverană, mai unită, mai democratică”.Preşedintele francez a subliniat importanţa ca cetăţenii UE să se exprime, prin consultări publice, cu privire la viziunea lor asupra viitorului Blocului comunitar, astfel încât liderii statelor europene să poată elabora ”un proiect ambiţios”.”La nivel european, 2018 va fi decisiv. Trebuie să nu renunţăm la nimic în favoarea naţionaliştilor sau a euroscepticilor. Voi continua să lucrez cu toţi partenerii noştri europeni, în mod special cu Germania”, a declarat Macron.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.


