Stiri

Un bărbat din București a murit în mâinile medicilor

Un bărbat a murit într-o piață, din Capitală, în mâinile medicilor care ar fi trebuit să îi salveze viața. Martorii susțin că echipajul medical, al unui serviciu privat de ambulanță, nu a știut să îi acorde primul ajutor. Raed Arafat, secretar de stat în cadrul MAI, spune că acel de ambulanță nu are autorizație.

Incidentul a avut loc în Piața Bucur-Obor. Un bărbat s-a prăbușit, iar la fața locului a intervenit un echipaj al unui serviciu de ambulanță privat. Potrivit martorilor, medicii nu ar fi știut să-i aplice bărbatului manevrele de resuscitare, iar o ambulanță SMURD a ajuns la fața locului după 20 de minute. Din păcate, pentru bărbat a fost prea târziu.

Autorităţile au iniţiat o anchetă pentru stabilirea condiţiilor în care s-au aplicat măsurile de prim-ajutor.

„Pacientul respectiv a fost în stop cardiac. S-a văzut acolo acest echipaj care s-a confundat inițial cu un echipaj al serviciului de Ambulanță București-Ilfov, dar de fapt se vede pe spate că scrie numele firmei din care fac parte. La 4 minute, de când a început filmarea a apărut un echipaj SMURD care, de fapt, a aplicat prima defibrilare, cu defibrilatorul semi-automat și a mai aplicat o defibrilare după ce a ajuns mașina cu medic, care a fost trimisă de dispeceratul de la pompieri București. Faptul că primul echipaj de ambulanță nu a defibrilat, nu a efectual manevrele de resuscitare de bază. În mod corect, acestea trebuie să le știe și un cetățean simplu, normal că a ridicat mari semne de întrebare. Ei nu au autorizație”, a declarat Raed Arafat, secretar de stat MAI, potrivit Antena 3.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co