Pantofii Louis Vuitton, produși la Cisnădie
Potrivit publicației britanice The Guardian, cea mai mare parte a pantofilor marca Louis Vuitton sunt produși la fabrica Somarest din Cisnădie. Potrivit jurnaliștilor acestei publicații, existența acestei uzine este un secret bine păzit, iar echipa managerială face eforturi pentru a se asigura că nu există nicio menționare a mărcii Louis Vuitton. O echipă de documentare a unei televiziuni franceze i-a fost interzis accesul în uzină în anul 2014 iar Bernard Arnault, directorul general de la Louis Vuitton Moet Hennessy și cel mai bogat om din Franța, a respins orice acuzații.
Jurnaliștii de la The Guardian au putut intra pentru prima dată în fabrica de la Cisnădie și au confirmat că mii de pantofi Louis Vuitton ies pe poartă în fiecare săptămână, aproape gata cu excepția tălpilor.
Somarest nu a fost dispusă să dezvăluie câți pantofi produce în prezent, dar CV-ul online al directorului de operațiuni susține că producția a crescut cu 70% comparativ cu 2007, ceea ce ar sugera că în prezent produce peste 100.000 de perechi pe an.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.



